Mesajul cifrat al anunțurilor de recrutare 1


Nu de puține ori citim un anunț de recrutare pentru un post vacant și chiar suntem incapabili să înțelegem ce anume exact se dorește de la noi. Amestecul de sarcini, atribuții, responsabilități, ne dau de înțeles că angajatorul caută mai degrabă mai multe persoane într-una singură.

De fapt, lucrurile nu stau chiar atât de rău pe cât pare. Dacă reușim să afăm mai multe informații despre angajatorul respectiv, despre modul în care funcționează compania în cauză, despre modul de organizare și tipul angajaților, totul începe să prindă contur.

 

Secretară versus Asistent Manager.

Acest tip de anunț naște confuzii nu numai în capul persoanei interesate de acest tip de job. De cele mai multe ori se caută persoane capabile să cuprindă în activitatea lor ambele domenii. Cele două posturi sunt diferite prin gradul de complexitate al activității ce o presupun, prin autoritatea ce le este alocată dar și prin ansamblul de competențe profesionale solicitate. În timp ce postul de secretariat presupune mai degrabă abilități de lucru cu instrumente și aparatură de birou, pentru postul de asistent manager putem ușor observa că cerințele sunt mai mari. Un asistent manager trebuie sa fie, în orice moment, un înlocuitor viabil al managerului respectiv. Nu este de mirare când un asistent manager profesionist ajunge să fie plătit cu sume de pâna la 1500 euro.

Marketing versus Sales. În companiile mici marketingul și vânzările sunt foarte puțin delimitate. Omul de marketing, cel care stabilește strategia produsului/serviciului privind publicitatea, vânzarea, campaniile de promovare, este responsabil și de punerea în practică a acestora și de atingerea obiectivului final, încasarea banilor. În aceste cazuri angajatorii caută persoane active, interesate mai puțin de proces și orientate mai degraba către rezultat, cu abilități de culegere și analiză de date și informații dar și cu abilități de negociere, vânzare și persuasiune. În companiile mari însă, aceste două domenii sunt clar delimitate iar angajatorii caută persoane cu profile personale dacă nu diferite, atunci complementare, specifice și, de cele mai multe ori, cu experiență de lucru relevantă pe poziții similare.

Fiecare companie are specificul său, nevoile proprii de adaptare la piața de business.Informează-te foarte bine înainte de a concura pentru un post. Simpla trimitere a unui CV nu rezolva problema. Dacă nu te potrivești profilului solicitat de către angajator sau nu ești îndeajuns de motivat/ă de jobul/compania respectiv/ă nu face efortul de a trimite CV-ul tău. În astfel de cazuri nu funcționează „poate am noroc”. CV-ul tau va rămâne într-o listă lungă a CV-urilor necitite, iar lipsa unui feedback îți poate crea o falsă imagine despre potențialul tău profesional.

 
 Ți-a plăcut acest articol?
Lasă adresa ta de email pentru a te anunța când apar noi informații!

One thought on “Mesajul cifrat al anunțurilor de recrutare

Comments are closed.