Multe persoane, care apelează la consiliere și orientare profesională, se așteaptă ca la finalul unui program consilierul să le găsească și un job potrivit competențelor pe care le au. Unul dintre avantajele pe care ți-l oferă   consilierea și orientarea profesională este învățarea modului în trebuie să îți setezi informațiie și metodele prin care îți poți obține  un job. Astfel, schimbarea locului de muncă și dezvoltarea unei cariere profesionale în ansamblul ei, nu mai ține de șansă și de o anumită conjunctură favorabilă, ci de o viziune corectă, de analiză personală, de planificare și dezvoltare și, mai ales, de perseverență.  Rezultatele deosebite se obțin prin perseverență. Acest lucru le spun clienților mei în fiecare zi.

Am observat, în ultimii 2 ani, că media perioadei în care o persoană obține un job, mai mult sau mai puțin “ideal”, a crescut de la 2 luni la aproximativ 5 luni. Nu am o analiză pe sectoare de activitate sau pe tipuri de joburi, însă acest fapt ar trebui să ne ridice cel puțin un semn de întrebare. Piața forței de muncă s-a maturizat, așteptările sunt mult mai bine bine setate din partea angajatorului. Procesele de selecție, chiar dacă nu sunt stricte în proceduri, durează mai mult, selecția este, în cele mai multe dintre cazuri, segmentată, aprofundată, fără a lăsa loc unor alegeri superficiale. Companiile, mature de acum, cu lecția învățătă din bune practici ale multinaționalelor cu expertiză, își fac mult mai temeinic planificarea de resurse umane, își acordă timpul necesar găsirii oamenilor potriviți, au investit și au dezvoltat metode și instrumente de selecție care le permit să testeze și să angajeze “candidatul ideal”.

Dacă îți dorești într-adevăr să obții un job mai bun, să ai un venit mai substanțial, să avansezi în carieră, să te dezvolți personal și profesional, atunci cheia este perseverența. “Numai perseverența duce la izbandă” a spus Honore de Balzac.

sursa foto: www.robswihart.com

Cât de perseverent/ă ești în căutarea unui loc de muncă? Iată 20 de afirmații care te pot ajuta să îți faci propria analiză.

 

  1. În cadrul interviurilor menționez numai experiența profesională opținută prin  activități plătite ce au la bază un contract.
  2. Când aud o persoană vorbind despre un post interesant care este disponibil, îmi este greu să cer mai multe informații dacă nu o cunosc sau nu este în cercul meu de cunoștințe.
  3. Pot să întreb reprezentantul/angajatorul care nu are posturi libere dacă știe cumva o altă companie care desfășoară procese de recrutare sau dacă mă poate îndruma către un alt angajator.
  4. Îmi diminuez calificările astfel încât angajatorul să nu creadă că aș fi o persoană mai calificată decât sunt în realitate.
  5. Aș folosi mai degrabă o agenție de recrutare decât să abordez în mod direct un angajator.
  6. Înainte de interviu aș contacta un angajat al organizației vizate pentru a afla mai multe informații despre aceasta.
  7. Ezit să pun întrebări în timpul interviului.
  8. Evit, din diferite motive, să contactez potențialii angajatori  prin telefon sau personal. Prefer să transmit CV-ul și să aștept să fiu contactat.
  9. Dacă persoana cu care trebuie să am interviul de selecție ar întârzia, aș pleca sau aș aranja o altă întâlnire.
  10. Dacă un potențial  angajator este prea ocupat să mă întâlnească, as înceta să mai încerc sa-l contactez în viitor.
  11. A obține postul pe care îl doresc este în mare măsură o problemă de noroc.
  12. Ezit să cer scrisori de recomandare foștilor superiori/angajatori/profesori.
  13. Nu aș solicita un post dacă nu am toate calificările solicitate în anunțul de recrutare.
  14. Aș solicita unui angajator un al doilea interviu dacă aș simți că primul a mers prost.
  15. Ezit să contactez o organizație în vederea angajării, în afară de cazul în care știu că există un post liber.
  16. Dacă nu aș obține un post aș suna angajatorul să îl întreb cum aș putea să îmi îmbunătățesc șansele pentru a obține o poziție asemănătoare.
  17. Nu mă simt bine să îmi întreb prietenii despre posturi vacante.
  18. Cu o piață a muncii atât de instabilă aș face mai bine să accept orice slujbă pot obține.
  19. Dacă recrutorul refuză să mă selecteze pentru un interviu, aș contacta direct persoana pentru care vreau să muncesc în cazul în care știu că am competența necesară pentru postul în cauză.
  20. Dacă persoana cu care susțin interviul de selecție spune ”Te voi contacta eu dacă apar noi alte oportunități” îmi imiaginez că nu mai este nimic altceva de făcut.

 

Succes!

Post Author: Mădălina Șerban

Leave a Reply