Scriam în octombrie, odata cu desfasurarea RIUF  – The Romanian International University Fair, despre Universitatea de Magie dar și despre alte instituții de învățământ care, dorind să răspundă tuturor cerințelor existențe pe piața ofertelor educaționale, au dezvoltat o multitudine de programe de licență și master în cele mai diverse domenii.

Iată că a venit momentul ca și în România să se lanseze prima școală de iluzionism. Departe de a fi un program complex, tematica și structura cursului pare potrivită pentru un program de 16 ore de studiu organizate pe o perioadă de 2 luni.

scoala-de-iluzionism-din-romania

La cursurile Academiei de Magie, așa cum o numesc organizatorii, tinerii pasionaţi de magie, dornici să descopere din interior o lume atât de fascinantă ca cea a magiei şi a iluzionismului, vor avea ocazia de a învăţa câteva dintre secretele şi etica unui magician.

“Magicianul nu este un clovn ci un actor care interpretează un rol, cel al magicianului.”  spunea Robert Houdin

 

Cui nu-i plac trucurile, scamatoriile şi iluzionismul? În spatele lor se ascund, de cele mai multe ori, explicaţii ştiinţifice. Oricăruia dintre noi i-ar plăcea să îşi impresioneze familia, colegii şi prietenii cu câteva numere de magie uluitoare, incredibile. Iar acest lucru se poate realiza cu uşurinţă.

În primul rând,  prin prezentarea şi însuşirea trucurilor de iluzionism, participanții vor deveni mici magicieni care îşi vor prezenta propriul spectacol. Astfel, vor învăţa cum să reţină atenţia interlocutorului, cum să se adreseze şi să comunice, cum să convingă. Toate acestea se vor dovedi a fi un plus, indiferent de domeniul în care își vor dezvolta o carieră profesională. În al doilea rând, participanții vor deprinde arta actoriei, îşi vor însuşi elemente de teatru şi prezenţă scenică, pantomimă, improvizaţie, dans şi interpretare vocală.

Acest atelier le va forma participanților o personalitate aparte: vor deveni naturali, spontani, fireşti, îşi vor îmbunătăţi dicţia, atitudinea şi spiritul de echipă, îşi vor îmbogăţi limbajul şi vor învăţa să aprecieze spectacolele, filmele şi show-urile de calitate.

Iată ce ne-a mărturisit dl. Andrei Teaşcă, fondator al Teatrului de Magie, singurul iluzionist român licenţiat în Arta Actorului:

“ Ideea unei Academii de Magie am avut-o încă de la primul spectacol de iluzionism pe care l-am făcut în România. Nu m-am gândit însă că o vom deschide atât de repede, dar nenumăratele solicitări primite atât pe mail, cât şi pe blog mi-au confirmat că românii au început să descopere şi să fie interesaţi de magie. Iar atunci când îţi doreşti să promovezi arta magiei ca arta de spectacol, cel mai bine este să o predai chiar tu, să te asiguri că ea este înţeleasă la adevărata valoare. Acesta este şi motivul pentru care pe lângă cursurile de iluzionism am dorit în mod expres ca Academia de Magie să ofere şi cursuri ce ţin de Arta Actorului. Imi doresc ca absolvenţii noştri să devină artişti magicieni, iar diploma pe care o primesc să-şi confirme greutatea prin evoluţia lor viitoare.”

România se află într-un moment dificil iar tinerele generaţii şi-au pierdut cea mai de preţ armă – speranţa. A crede în magie înseamnă a avea speranţă. A avea speranţă înseamnă a renaşte, iar cei care pot pune umărul alături de noi la renaşterea acestei ţări sunt tinerii. Să-i reînvăţăm să creadă în magie!

Structura şi tematica cursului: Modulul I

 1. Prezentare generală. Istoria iluzionismului din Antichitate până astăzi.

 2. Exerciţii de actorie, jocuri de improvizaţie, mişcare scenică aplicate în iluzionism.

 3. Introducere în arta iluzionismului. Trucuri de magie şi concepte fundamentale care stau la baza iluzionismului.

 4. Stilul close-up (de aproape ) al magiei.

Magia cu cărţi

 5. Stilul close-up (de aproape ) al magiei:

Magia cu monede

 6. Stilul mentalism al magiei

Modalităţi de prezentare ş învăţarea de trucuri adecvate acestui stil

7. Stilul stage (magia de scenă) al magiei.

Diferenţa dintre trucurile de scenă şi cele close-up, modalităţi de prezentare şi învăţarea de trucuri adecvate acestui stil.

 8. Arta actorului în îmbinarea tuturor stilurilor pentru realizarea unui spectacol de magie.

 Cursul se desfăşoară o dată pe săptămână, sâmbăta între orele 14:00 şi 16:00, câte  două ore, timp de 8 săptămâni.

        Data începerii cursului: 15 februarie 2014

Taxa: 250 lei

Înscrierile se fac zilnic între orele 11.00 şi 18.00 la secretariatul Universităţii Populare Ioan I. Dalles, bd. N. Bălcescu, nr. 18.

Post Author: Mădălina Șerban

Leave a Reply