Zilele trecute stăteam vorbeam cu Ileana și stabileam să scriu un Guest Post pe blogul ei. Ileana este o persoană foarte orientată către rezultat, exigentă cu ea însăși și cu ceilalți din jurul ei. Am apreciat foarte mult acțiunile pe care le desfășoară și dorința ei de continuă dezvoltare.
Pe de altă parte, am fost pusă în situația de a scrie un pic mai altfel decât o fac în general. A fost dificil. Mi-am dat seama că încă sunt ancorată în “limbajul tehnic”, în “structură”, “metodă”, “instrument”. Poate ar trebui să schimb lucrul acesta.
Vă las pe voi să decideți:
Astăzi întâlnesc din ce în ce mai puțini oameni interesați de carieră. Mulți dintre ei, chiar dacă au o experiență în spate, încă își caută definirea, încă oscilează între a face ceea ce le place și ceea ce se oferă. Iar oferta este destul de restrânsă. Nu știu dacă piața este atipică sau a ajuns la normalitatea de care ne era teamă. Cert este că suntem obligați, într-un fel, să fim mai flexibili, mai adaptabili, mai orientați către propriile valori pentru a face față situației, normale sau nu, de astăzi.
Reţeta succesului nu există. Ne definim singuri, în proprii termeni, ce înseamnă succesul. Dar nu vom fi mulțumiți. Imediat ce vom atinge pragul, vom dori și altceva. Poate mai mult, mai bun, mai valoros, mai liniștit sau mai provocator, mai puțin, mai deschis.
Citește continuarea pe www.ileanaandrei.ro